La sfârșitul lunii mai, Valeriu Răchită a aruncat bomba, dezvăluind că mai mulți oameni de afaceri apropiați lui Sven Goran Eriksson sunt gata să investească la Petrolul.
Zvonurile au căpătat și mai mult contur luni, când suedezul a venit în România într-o presupusă vizită de lucru și a fost surprins pe arena Ilie Oană din Ploiești.
Folosit în campania electorală?
Singurul impediment în îndeplinirea dorinței lui Eriksson este pachetul majoritar al Petrolului care a fost achiziționat în iarnă de către Dan Capră, un apropiat al lui Florian Walter, iar în acest moment, fostul șef de la Cluj deține în totalitate controlul la gruparea ploieșteană.
ProSport a pus mâna pe actul care confirmă că Petrolul nu poate trece sub administrarea companiei SeaMed fără acordul familiei Capră și, implicit, al lui Florian Walter. Actul a fost eliberat pe 1 iunie, adică exact în perioada în care Primăria Ploieștiului oferea detalii despre modul în care s-ar putea transforma clubul sub conducerea lui Eriksson.
Astfel, e imposibil ca Primăria orașului Ploiești să negocieze cu oamenii de afaceri aduși se Sven Goran Eriksson, iar vocile care spuneau că antrenorul suedez a fost adus la Ploiești doar pentru a-l ajuta pe primarul Andrei Volosevici în campania electorală capătă mai multă forță. Pentru ca tranzacția să se realizeze, aceștia ar trebui să se așeze la masa tratativelor cu familia Capră, cei care, conform certificatului constatator eliberat de Registrul comerțului, dețin 64% din acțiunile clubului.
Cei doi afaceriști sunt în strânsă legătură cu Florian Walter, cel care a adus deja 11 jucători în curtea clubului prahovean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER